Magistraţii Tribunalului Galaţi au dat primele sentinţe în dosarul privind uciderea lui Maricel Nicolau, zis „Chiaburu”. Cei patru inculpaţi din dosar, Aurelian Stănescu, Valeriu Stănescu, Costel Stănescu şi Vilson Toader au primit câte 18 ani de închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Perioada de arest preventiv va fi scăzută din pedeapsa fiecărui inculpat.
Judecătorii au decis că, pe lângă anii de închisoare, cei patru trebuie să plătească şi daune familiei Nicolau. Astfel, soţia lui „Chiaburu” va primi 50.000 de lei, iar fiecare dintre cei trei copii minori câte 25.000 de lei. Mai mult decât atât, minorii vor primi şi pensii de întreţinere. „Inculpaţii vor plăti câte 300 de lei lunar pentru fiecare copil. Pensia de întreţinere se va plăti începând cu 24 decembrie 2010 şi până la majorat, adică 2015, 2018, respectiv, 2020”, ne-au explicat surse din Tribunalul Galaţi.
Vă reamintim că Marcel Nicolau a fost omorât în decembrie 2010 la Restaurantul Chinezesc din Galaţi. S-a vorbit mult atunci despre neînţelegerile dintre Chiaburu şi cei din familia Stănescu. Totul ar fi plecat de la incendierea unei maşini a lui Vilson, iar bănuiala de a fi comis-o a căzut pe Chiaburu. Stăneştii au declarat însă în faţa judecătorilor că există dovezi prin care se poate demonstra faptul că ei erau prieteni cu Chiaburu.
Autor: Teodora Miron
Publicat Vineri, 30 Noiembrie 2012 06:00-Viata Libera
OrasulGalati
luni, 3 decembrie 2012
Cursă cu obstacole în drum spre şcoală pe ploaie, în Micro 19
Cinci unităţi de învăţământ, 4.000 de elevi, sute de maşini şi o singură străduţă
În urmă cu patru ani, un locuitor al Galaţiului posta pe Youtube un filmuleţ intitulat „Micro 19 – dimineaţa spre liceu, şcoală sau grădiniţă”. Filmul descria în imagini calvarul la care erau supuşi cei peste 4.000 de elevi şi copii care veneau zilnic la cele cinci unităţi de învăţământ din zonă: Colegiul Economic, Şcolile Nr. 29 şi Nr. 17 şi Grădiniţele „Motanul încălţat” şi „Codruţa”. Cu excepţia faptului că poarta din spate a Şcolii Nr. 29 nu mai este acum deschisă, totul a rămas şi astăzi la fel ca în urmă cu patru ani.
Luni dimineaţă, a fost un adevărat infern să ajungi la şcoală pe ploaia torenţială care a umplut străduţele de bălţi imense. Autoturismele au stat la cozi interminabile, minute în şir. Nervi, înjurături, claxoane, vacarm. Pietonii grăbiţi să ajungă la şcoală la timp, n-au avut loc nici pe drum, nici pe lângă drum. Părinţi şi copii au mărşăluit prin băltoace mai sus de glezne, prin noroaie, pentru a face loc maşinilor urcate pe trotuar. Cu şosetele fleaşcă, murdari de noroi, au ajuns în cele din urmă la poarta şcolii. Aici o maşină parcată de-a curmezişul, blochează poarta elevilor. În timp ce şoferiţa încearcă să găsească soluţii să se strecoare pe lângă celelalte maşini venite buluc pe trotuar, e nevoită să asculte „pledoaria” unui părinte înfuriat că n-are pe unde să-şi treacă puştiul în curtea şcolii. Discuţiile nu sunt tocmai „academice”. Dar nici să intri cu maşina până în poartă, obligându-i pe alţii să intre prin noroaie şi bălţi, nu e o alegere civilizată. Poarta pentru maşini e larg deschisă, dar balta trece de glezne. Ca să nu-ţi laşi copilul cu şosetele mustuite timp de patru ore în clasă, te decizi repede să sacrifici doar încălţările tale şi-l treci în cârcă prin băltoaca imensă.
Petiţii, promisiuni, nimic concret
Problema din zonă e arhicunoscută de ani de zile. Părinţii de la cele cinci unităţi de învăţământ au semnat petiţii peste petiţii. Au cerut autorităţilor să amenajeze zona. Au sperat degeaba. În patru ani, autorităţile nu au mişcat nimic. În toamnă, la deschiderea anului şcolar, primarul Marius Stan a promis că va dărâma cele două rânduri de garaje şi va face parcări. În primăvară vom vedea dacă toate acestea nu vor rămâne tot vorbe!
Autor: Roxana Artene Penciu
Publicat Luni, 03 Decembrie 2012 16:10- Viata Libera

Înotând printre gunoaie, în Micro 14: Cartierul transformat în parcare de autocar
Cartierul vizitat de echipa „Vieţii libere” săptămâna trecută a fost Micro 14. Zonă cu precădere muncitoreacă, nu reprezintă o miză pentru aleşii locali şi naţionali decât în preajma alegerilor. Şi nici atunci măcar lucrurile nu se prea rezolvă. Proprietarii de maşini din zonă se plâng de faptul că sunt nevoiţi să facă slalom în fiecare dimineaţă, pentru a-şi cruţa autoturismele de calvarul unui drum la service. Mai mult, deşi străzile din cartier arată ca după bombardamentele sovietice, acesta nu este singurul of al locuitorilor din zonă.
Scara ca o toaletă publică
Fiecare dintre noi, in momentul în care ajunge în scara blocului, se aşteaptă să găsească curăţenie, fie ea şi aproximativă. Nu este cazul locatarilor unei scări din cartierul Micro 14, care, în fiecare joi, sunt nevoiţi să meargă spre apartamente printre urme de urină şi fecale.
„Este inadmisibil. Avem la parterul blocului o firmă ce are ca obiect de activitate transportul intern şi internaţional. Ne-am obişnuit de acum că în fiecare joi au plecări. Având în vedere că nu au fost în stare să închirieze o toaletă ecologică, de fiecare dată suntem nevoiţi să găsim toate grozăviile în scară”, a explicat una dintre locatare. Mai mult, femeia spune că a avut parte şi de alte surprize neplăcute din partea transportatorilor. „De vreo două ori mi-am găsit maşina lovită, însă niciodată nu au vrut să recunoască faptul că ei au fost de vină”, a mai explicat femeia. „De asemenea, de fiecare dată când au plecări, ocupă prima bandă de mers, pentru a se sui călătorii”, a mai explicat femeia.
Mizerie de nedescris
După cum o arată şi fotografiile, nu doar gropile şi traficul reprezintă o mare problemă pentru locuitorii cartierului Micro 14. În momentul în care te hotărăşti să dai o tură cu maşina pe străzile lăturalnice ale zonei, te loveşti peste tot de gunoaie şi câini comunitari. "Gunoierii de-abia dacă trec o dată pe săptămână pe aici. Lucrurile se văd clar şi cu ochiul liber. Despre câinii comunitari, ce să mai vorbim? Sunt din ce în ce mai mulţi şi se pare că nimeni nu este dispus să ia vreo măsură în direcţia aceasta", a explicat Gheorghe Aftenie, unul dintre locuitorii cartierului. Pe de altă parte, deşi cartierul arată aşa cum arată, toţi stâlpii, toate chioşcurile şi toate gardurile sunt împânzite de afişe electorale, din care candidaţii zâmbitori promit un viitor mai bun.
Autor: Liviu Ghinea
Publicat Luni, 03 Decembrie 2012 06:00- Viata Libera

Dezastru în oraş din cauza furtunii. Codul galben de vânt a fost prelungit până la ora 15.00
Vântul şi ploaia au stârnit agitaţia în oraş. Gălăţenii au luat cu asalt numărul Unic de Urgenţă 112 şi au anunţat toate neregulile constate. Copaci căz unele zone chiar şi chioşcurile au fost luate pe sus şi dărâmate.
Conform datelor furnizate de Primăria Galaţi, până la ora 11.15 „echipele Gospodărire Urbană şi Ecosal au tăiat şi îndepărtat opt copaci doborâţi de vânt din cele 25 de cazuri de copaci sau/şi crengi mari rupte de vânt semnalate în Galaţi. La ora menţionată se lucra pentru rezolvarea altor şase cazuri. Au fost semnalate şi trei cazuri de autoturisme afectate de copaci căzuţi sau bucăţi de crengi desprinse de vântul deosebit de puternic. Echipele Apă Canal au ţinut sub control canalizările din zona veche a oraşului care, din cauza frunzelor care înfundau gurile de scurgere, puteau cauza inundaţii”, se arată într-un comunicat al Primăriei. Echipele de la Gospodărire Urbană şi Ecosal lucrează pentru îndepărtarea urmelor lăsate de furtună.
Cuca şi Rediu, fără energie electrică
Zece echipe Electrica acţionează în teren pentru remedierea situaţiilor apărute în judeţ. Potrivit inginerului şef Emilian Duţă, la ora 11.00, mai erau afectate 63 de posturi de tensiune, motiv pentru care două localităţi nu primeau deloc energie electrică – Cuca şi Rediu – şi alte 12 localităţi primeau energie electrică doar parţial. Cele 12 localităţi care primesc parţial energie electrică sunt: oraşul Tg. Bujor şi localităţile rurale: Cişmele, Folteşti, Frumuşiţa, Ijdileni, Izvoarele, Piscu, Plevna, Slobozia Conachi, Stoicani, Suhurlui şi Tămăoani. Din păcate însă există posibilitatea ca astfel de cazuri să mai apară, în condiţiile în care ANM a prelungit codul galben de furtună pentru judeţul nostru până la ora 15.00. Conform acestor avertizări cod galben de fenomene periculoase, viteza vântului va atinge până la 60 de kilometri la oră, izolat 70, chiar 75 de kilometri la oră.
Autor: Teodora Miron
Publicat Luni, 03 Decembrie 2012 11:55- Viata Libera

6.000 de gălăţeni au vizitat expoziţia de ponei şi cai de rasă
Expoziţia de ponei şi cai de rasă organizată de Brateş Prut Frumuşiţa şi târgul de porumbei, ambele desfăşurate la Halele Agro-Dunărea, şi-au închis ieri după-amiază porţile.
În cele trei zile, peste 6.000 de gălăţeni au trecut pragul expoziţiei. Cei mai încântaţi au fost, cu siguranţă, copiii, pentru care a şi fost organizat evenimentul.
Părinţii care i-au însoţit pe prichindei la eveniment au avut o misiune foarte grea. Cei mici au stat minute în şir la fiecare animal în parte. Ba mai mult, unii dintre ei au şi călărit, sub atenta supraveghere a instructorilor de echitaţie. Partea cea mai grea a fost însă atunci când adulţii erau rugaţi să plece acasă fie cu un ponei, fie cu un cal. „Mami nu vrea să luăm căluţul acasă. Mie îmi place foarte mult şi vreau să fie al meu”, ne-a spus Elena, o fetiţă de doar cinci anişori. Mama Elenei ne-a mărturisit că a venit la expoziţie datorită rugăminţilor fetei. „De două zile îmi spune să venim. Chiar dacă astăzi nu a fost la fel de frumos afară, nu am rezistat să nu îi fac pe plac. Nu ştiu cum o voi convinge însă că nu putem lua calul acasă”, ne-a spus femeia.
În timp ce discutam cu Elena şi cu mama ei, unul dintre organizatori i-a oferit femeii informaţii despre concursul organizat, al cărui premiu este un pui de ponei. Aceasta a fost minunea prin care micuţa Elena s-a lăsat convinsă să plece acasă fără căluţul preferat. Cu siguranţă însă că va aştepta cu sufletul la gură anunţarea câştigătorului concursului.
Nici adulţii nu au plecat însă foarte uşor din faţa ţarcurilor în care erau frumoasele animale.
Misiune grea, dar frumoasă, au avut şi crescătorii de porumbei, care le-au oferit sfaturi tuturor gălăţenilor interesaţi de creşterea frumoaselor păsări. „Dacă iubeşti porumbeii, nu este greu să îi creşti. Mă bucur să văd că sunt foarte mulţi gălăţeni care se interesează de aceste păsări. Sper ca, în curând, să avem cât mai mulţi crescători de porumbei la Galaţi”, ne-a spus unul dintre expozanţi.
Organizatorii au ţinut să amintească fiecărui gălăţean care le-a trecut pragul şi de concursul organizat special pentru acest eveniment. Despre acest lucru vă amintim şi noi. Aşteptăm până la ora 17,00 fotografiile realizate de dumneavoastră în cadrul expoziţiei pe adresa de mail: teodora@viata-libera.ro. Organizatorii vor alege marţi cea mai frumoasă fotografie şi o vor premia cu un pui de ponei. Noi vă urăm mult succes şi vă garantăm faptul că un pui de ponei ar fi cel mai frumos cadou pe care îl puteţi face copilului dumneavoastră în prag de sărbători.

Publicat Luni, 03 Decembrie 2012 00:00- Viata Libera

Judecătorii au decis: Ucigaşii taximetristului au ajuns după gratii
Valentin Andrieş şi-a pierdut viaţa pentru 150 de lei, un telefon mobil şi un autoturism Logan nou, care aparţinea firmei de taxi
Gelu Chiriac şi Costache Guzgă, cei doi tineri care l-au omorât pe taximetristul Valentin Andrieş, au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Tinerii sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, iar Gelu Chiriac va mai da socoteală şi pentru faptul că a condus fără permis.
Vă reamintim că Gelu Chiriac şi Costache Guzgă au fost prinşi vineri dimineaţă, după ce poliţiştii i-au urmărit pe câmp cu maşina şi au făcut uz de armă. Cei doi sunt acuzaţi că l-au legat pe taximetrist de picioare şi de mâini şi l-au plimbat mai multe ore în portbagajul taxiului. Apoi s-au decis să scape de şofer, pentru a rămâne cu maşina. Ca Valentin Andrieş să nu ajungă la poliţie şi să-i reclame înainte ca ei să poată fugi, l-au aruncat pe bărbat într-o fântână aflată în mijlocul câmpului. Valentin Andrieş era în viaţă în momentul în care a fost aruncat în fântână şi era legat doar la picioare. Medicii legişti vor afla în urma necropsiei dacă bărbatul a murit din cauza hipotermiei sau prin înec.
Povestea tragică a lui Valentin Andrieş i-a speriat pe colegii de breaslă. „De acum plec în curse externe doar dacă clientul îmi pune buletinul pe bord ca să pot să îi las datele de identificare la bază. Altfel nu mai plec din oraş. Este mult prea periculos”, ne-a mărturisit unul dintre colegii lui taximetristului ucis.

Oţelul, ce dezastru! Înfrângere neaşteptată cu CSMS Iaşi (GALERIE FOTO)
Gălăţenii au ratat şansa de a se distanţa de echipele aflate pe locurile retrogradabile, ba chiar şi-au complicat situaţia din clasament după eşecul pe teren propriu cu CSMS Iaşi
Meciul cu CSMS Iaşi, echipă aflată pe loc retrogradabil, a fost mai greu decât s-ar fi aşteptat gălăţenii. Cu o trupă aşezată pe două linii în defensivă, ieşenii au dat replica prin contraatacuri tăioase. După o primă jumătate de oră cu un joc îngheţat, lipsit de ocazii, Onofraş a deschis scorul cu un şut imparabil de la 25 de metri. Gălăţenii au încercat să riposteze rapid, dar de fiecare dată au fost neinspiraţi în faţa porţii. Băjenaru a avut golul egalării în bocanc în două rânduri. Mai întâi a şutat slab din marginea careului (41), iar apoi a ratat cea mai mare ocazie a reprizei, când, rămas singur cu portarul în şase metri, în locul şutului a preferat o pasă în lateral către Râpă, care n-a ajuns la timp să finalizeze.
Antrenorul Oţelului, Viorel Tănase, a încercat să schimbe faţa echipei cu două înlocuiri în startul reprizei secunde, dar gălăţenii nu au reuşit să-şi creeze prea multe ocazii nici cu Didi şi Viglianti pe teren. Ieşenii s-au mulţumit să se cantoneze în apărare pentru a-şi păstra avantajul de pe tabelă.
Lovitura de graţie a fost dată de acelaşi Onofraş la prima ocazie a ieşenilor din repriza a doua. Ţigănaşu a zburdat pe partea stângă, a pasat bine în faţa porţii, de unde Onofraş a reluat simplu în plasă. Golul de 2-0 al ieşenilor a debusolat complet trupa lui Tănase, care n-a mai reuşit să pună în pericol poarta adversă. Tot Onofraş a întregit dezastrul, marcând pentru 3-0 în prelungirile partidei, după ce a scăpat singur cu Simaitis.
Oţelul a intrat într-o situaţie extrem de delicată odată cu această înfrângere. Cu doar 19 puncte strânse pe teren după 18 etape, gălăţenii au doar două puncte avans faţă de prima echipă clasată sub linie, CSMS Iaşi.
Inkango şi Paraschiv au fost menajaţi
Chiar dacă era anunţată revenirea a doi jucători importanţi pentru Oţelul după o pauză de mai bine de o lună, cauzată de accidentări, Inkango şi Paraschiv au fost menajaţi la meciul cu CSMS Iaşi, nefiind încă refăcuţi complet. În schimb, s-a aflat pe banca de rezerve portarul Cristian Brăneţ, revenit după accidentarea suferită la meciul cu Dinamo.
OŢELUL GALAŢI - CSMS IAŞI 0-3 (0-1)
Meci disputat luni seară, în etapa a XVIII-a a Ligii I;
Spectatori: 2.000;
Au marcat: Onofraş 35, 73, 90;
Cartonașe galbene: Neagu 32, Băjenaru 44, Sipovici/ Nalaţi 68;
Echipele utilizate:
OŢELUL: Simaitis - Râpă, Sîrghi, Sipovici, Murgoci (Punosevac 76) - Neagu (Viglianti 46), Giurgiu - Iorga, Băjenaru, Stromajer (Didi 63) - Pena. Antrenor: Viorel Tănase.
CSMS IAŞI: Irimia - Creţu, Tincu, Avrămia, Vladu - Straton (Nalaţi 65), Milea - Onofraş, Tudor (Mitrea 90), Ţigănaşu - Pătulea (Herghelegiu 69). Antrenor: Liviu Ciubotariu.
Arbitri: Ovidiu Haţegan (central), Sebastian Stoianov, Marius Marchidanu (asistenţi).
Autor: Marian Săvăstru
Publicat Luni, 03 Decembrie 2012 20:43- Viata Libera.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)